Deschidem Clubul Familiei
în 23 de grădinițe
04 decembrie 2023
Venim cu o veste bună!
Credem că una dintre cele mai bune investiții de timp și efort ale unei grădinițe, școli este stabilirea unui parteneriat puternic și real cu familiile din comunitate.
Iar Clubul Familiei aduce beneficii foarte mari pentru părinți, comunitate, grădiniță și pentru cei mici. Luând în considerare rezultatele de la ultimele sesiuni, anul acesta deschidem apelul de înscriere pentru Clubul Familiei. Vizăm 23 de grădinițe din 16 județe – Satu Mare, Cluj, Maramureș, Olt, Botoșani, Bistrița Năsăud, Alba, Bihor, Sălaj, Suceava, Hunedoara, Gorj, Arad, Sibiu, Caraș-Severin sau din Municipiul București.
“Am observat cum părinții le validează mult mai mult emoțiile copiilor, cei mici povestindu-le încântați colegilor despre acest lucru. De asemenea, am observat și aprecierea altor părinți și dorința lor de a se înscrie în Clubul Familiei în viitor.”
Monica Bârsan, educatoare la Grădinița Floarea de Lotus Odoreu, Satu Mare
Beneficii Clubul Familiei
Beneficii grădiniță
Prin implicarea în acest program grădinița va beneficia de:
- Acces la un program dedicat părinților care sprijină dezvoltarea armonioasă a copiilor;
- Formare profesională pentru cadrele didactice implicate în program;
- Acces la o comunitate de practică și învățare pentru toate cadrele didactice din instituție;
- 1000 lei buget pentru organizarea unei Tabere de Vară Clubul Familiei – părinți și copii – cu rol de sărbătorire, împărtășire de experiențe, învățare și validare a unor bune practici;
- Construirea unei relații mai puternice și de lungă durată cu familiile copiilor.
Beneficii profesori învățământ preșcolar
Ei vor avea rolul de îndrumători ai părinților în călătoria lor de conectare sau reconectare cu cei mici. Astfel vor avea parte de:
- Formare profesională ce va aborda subiecte precum: dezvoltarea limbajului, tehnici de lectură, activități de meșterit, relaționare și comunicare, dezvoltarea copilului, evaluare, urmărirea progresului, etc;
- Acces la resurse educaționale și instrumente de măsurare și evaluare
- Acces la Comunitatea Națională Clubul Familiei pentru Educatori/ Profesori Învățământ preșcolar, unde se vor aborda teme de interes precum: incluziune, relaționare și comunicare cu părinții, dezvoltarea copiilor, tehnici de dezvoltare a limbajului, tehnici de lectură etc.;
- Sprijin și îndrumare în construcția de activități educative de tip tabără.
Beneficii părinți
În cadrul atelierelor Minți Ascuțite, ei vor avea acces la resurse educaționale care sprijină dezvoltarea copilului, precum: povești, activități de meșterit, activități de descoperire a mediului înconjurător etc. Astfel vor:
- Cunoaște cel puțin trei modalități prin care dezvoltă curiozitatea copiilor pentru lectură;
- Aplica în lecturile sugerate cel puțin o tehnică care contribuie la dezvoltarea limbajului timpuriu;
- Valoriza importanța lecturii în viața de zi cu zi.
Prin activitățile Mâini Dibace, părinții vor avea acces la resurse educaționale relevante pentru dezvoltarea copiilor, astfel vor:
- Cunoaște și integra în relaționarea cu copilul cel puțin trei noi modalități practice prin care vor contribui la dezvoltarea armonioasă a acestuia;
- Crea împreună cu copilul cel puțin opt instrumente și obiecte prin care acesta descoperă și învață despre mediul înconjurător (oameni și natură);
- Manifesta deschidere pentru a integra diferite tehnici care contribuie la dezvoltarea unor abilități de viață care să-i sprijine în a deveni cea mai bună variantă a lor ca și părinte.
Activitățile din cadrul atelierelor Inimi Deschise le vor oferi părinților acces la un program de formare parentală – Cercul Siguranței (COS), prin care vor:
- Obține sprijin emoțional în grup;
- Vedea relațiile cu copiii, partenerii de viață, colegii, părinții puțin altfel, dar, prin exersarea întrebărilor de bază: unde sunt pe cerc, care e nevoia copilului, cum răspund acestei nevoi, relațiile se pot repara, îmbunătăți;
- Avea un limbaj comun în rândul părinților care poate duce la schimbarea atitudinii copiilor față de școală, se pot reduce conflicte sau crește sentimentul că suntem alături unii de alții.
În plus, vor avea oportunitatea de a interacționa cu alți membri ai Comunității Naționale a Părinților din Clubul Familiei. Aici vor găsi sprijin și vor putea aborda subiecte legate de dezvoltarea copilului, relația părinte-copil, rolul părinților într-o societate în schimbare etc.
Care sunt pașii de urmat?
Dacă ești director:
- Vorbește cu colegii despre programul Clubul Familiei;
- Formează o echipă de coordonare cu minim 3 persoane (o persoană va coordona grupul nucleu de 10-12 părinți, iar ceilalți doi sau mai mulți educatori vor coordona grupul extins de minim 30 părinți);
- Întreabă părinții dacă doresc să participe la acest program;
- Aplică în echipă (completează cu datele personale si rolul fiecăruia: director, coordonator grup nucleu sau extins).
Dacă esti profesor/ educator
- Adună-ți colegii și cheamă directorul să vorbiți despre program;
- Întreabă părinții dacă doresc să participe la acest program;
- Formează echipa de coordonare;
- Aplică în echipă (completează cu datele personale si rolul fiecăruia: director, coordonator grup nucleu sau extins).
Alte detalii
📅 Perioada de înscrieri este 4 -17 decembrie 2023.
📅 Vom organiza și un webinar de informare online, care va fi transmis pe pagina noastră de Facebook, în data de 13 decembrie 2023 de la ora 17.
📅 Vom anunța grădinițele selectate în data de 23 decembrie 2023.
📅 Activitățile din cadrul programului Clubul Familiei se vor desfășura în perioada ianuarie – iunie 2024.
🗺️ Te poți înscrie dacă ești din județele Satu Mare, Cluj, Maramureș, Olt, Botoșani, Bistrița Năsăud, Alba, Bihor, Sălaj, Suceava, Hunedoara, Gorj, Arad, Sibiu, Caraș-Severin sau din Municipiul București.
Ce presupune un Club al Familiei?
Programul presupune derularea a trei tipuri de ateliere pentru părinți sau tutori ai copiilor:
Mâini dibace - Ateliere de meșterit
Părinții și copiii lucrează împreună pentru a confecționa obiecte.
Părinții ajung să cunoască și să integreze în relaționarea cu copilul cel puțin trei noi modalități practice de joacă prin care contribuie la dezvoltarea armonioasă a acestuia.
Minți ascuțite - Ateliere în care Citim Împreună
Părinții și copiii citesc împreună. Părinții ajung să cunoască cel puțin 3 modalități prin care dezvoltă curiozitatea copiilor pentru lectură. Aplică în lecturile sugerate cel puțin o tehnică care contribuie la dezvoltarea limbajului timpuriu.
Inimi deschise - Cercul Siguranței
Ateliere de educație parentală la care participă doar părinții.
Aceștia obțin sprijin emoțional în grup și învață să vadă relațiile cu copiii, partenerii de viață, colegii, părinții altfel, prin exersarea întrebărilor și a răspunsurilor la nevoile de bază ale copilului.
Despre Fundația Noi Orizonturi
Noi Orizonturi are un istoric de 23 ani în educația pentru transformare, oferind programe de dezvoltare personală și de construire de abilități de viață care au ajuns la peste 80.000 de copii și tineri. Din 2015 susține școlile să devină conectate la comunitate, dezvoltând o rețea de peste 80 de școli la nivel național, aducând spre comunitatea școlară programul acreditat Cercul Siguranței.
Despre Fondazione Generali The Human Safety Net
Fondazione Generali The Human Safety Net este o fundație inițiată de grupul Generali, unul dintre cei mai mari asigurători din lume. Aceasta extinde scopul Generali de a „permite oamenilor să-și modeleze un viitor mai sigur, având grijă de viața și visurile lor”, segmentelor vulnerabile din societate. În acest sens, Generali își mobilizează oamenii și resursele – sprijin financiar, timp, abilități, rețele, active, produse – pentru a ajunge la câți mai mulți oameni și a amplifica impactul benefic.
Despre Generali România
Generali Romania este unul dintre primii 10 asigurători locali conform volumului total de prime brute subscrise și face parte din grupul italian Generali. Independent din 1831, grupul este unul dintre cei mai mari asigurători din lume și activează în 50 de țări. Cu aproape 72.000 de angajați și 61 de milioane de clienți, grupul ocupă o poziție de lider pe piețele vest-europene și un loc tot mai important pe piețele din Europa Centrală și de Est și din Asia.