Ne vedem la bibliotecă

Încă păstrăm legătura. În fiecare vineri facem schimb de poze și mesaje cu cei care au plecat. Ziua de vineri e acum dedicată pentru mesajele cu ei.

Biblioteca dintr-o comunitate, în special dacă este una mai mică, este unul dintre punctele centrale de întâlnire și locul unde, pe lângă cărți, găsești și oameni. La Medgidia, biblioteca municipală a devenit punctul de intersecție pentru trei comunități – cea de români, de turci și de ucrainieni. Iar “ne vedem la bibliotecă” un altfel de salut. “Cunoscând refugiații ucrainieni din comunitate noastră am spus că trebuie să participăm. Să aducem puțin ajutor și speranță în viața lor” ne spune Asan Neugis, una din bibliotecarele implicate în proiectul Bibliotecile – hub-uri de suport pentru refugiați și comunitate.

Și chiar dacă totul a pornit de la dorința de a oferi un sprijin ucrainienilor, a venit natural și implicarea comunității de turci din oraș.

Ziua lui Fatih (hanorac galben) – vizionând filmulețul pregătit de un prieten din Turcia de ziua lui

Pe lângă cele trei activități principale – clubul IMPACT, clubul de robotică și cursul de limba română, Neugis Asan și colega sa, Constantin Narcis, au mai organizat și o seară de film, activități de joc și socializare multiculturală și ore de lectură cu cărți în limba ucrainiană.

La cursul de limbă română părinții au venit împreună cu cei mici, iar la clubul de robotică copiii veneau să socializeze. Mi-a plăcut de ei la seara la film când noi am pus un covoraș pe jos în sală, cu pernuțe, iar ei s-au descălțat și așa s-au așezat și s-au uitat împreună la film.

Iar pasionații de fotografie au avut ocazia să învețe mai multe despre aparatele de fotografiat, obiectivele foto, modurile de fotografiere, expunere, reguli de compoziție precum și post procesarea în Photoshop de la Adrian Dedu, unul dintre voluntarii bibliotecii. Ei au avut șansa să prindă în „retina” aparatelor foto imagini din natură alături de un specialist care le-a oferit feedback și sfaturi în teren.

Ne spuneau că merg la piață și nu știau cum să ceară ce au nevoie. Aveam doar un băiat care se descurca puțin cu limba română și turcă și așa se descurcau în piață.

Ba chiar au avut o întânire specială pentru asta, iar una dintre voluntare a venit cu câteva cumpărături de la piață și au avut un mic joc de rol, învățând astfel prin practică cum să se descurce atunci când merg să-și cumpere legume de la piață.

Cele două bibliotecare au reușit să creeze un spațiu sigur spre care refugiații s-au întors de fiecare dată când au avut nevoie. “Am fost cu Fatih la spital. Mama lui m-a sunat seara după ora 10 că el nu se simte bine și m-am dus cu el la urgență și am stat împreună cu ei la urgență până dimineață” ne mai povestesc ele.

Am fost impresionate de curajul și determinarea refugiaților de a-și reconstrui viețile și de generozitatea comunității noastre în a-i sprijini.