Ce se poate întâmpla când directorul unei școli, vreo doi elevi, vreo trei-patru profesori, doi-trei părinți, primarul comunei, asistentul social și un întreprinzător din sat își petrec 3 zile intense de muncă împreună să decidă cum se poate dezvolta realist școala? Se poartă multe discuții, se propun lucruri, oamenii se gândesc și se răzgândesc, râd, se mai și supără, se împacă, dar până la urmă iese un plan de dezvoltare instituțională (PDI) asumat responsabil, înțeles pe deplin și știut mai bine ca CNP-ul propriu, cu roluri clare și tot ce mai vrei să găsești într-un plan bun de făcut. De cele mai multe ori, planul de dezvoltare al unei școli este gândit și scris de director sau cineva care se pricepe la „compunere” și stă într-un sertar din care se scoate pentru a-l arăta la inspecții.

La Școala Gimnazială Sînmihaiu de Cîmpie, o școală comunitară rurală mică din județul Bistrița-Năsăud, cu 180 de elevi, întreg procesul de elaborare a PDI-ului a durat mai bine de un an, dar nimeni nu se plânge de asta pentru că fiecare persoană care a contribuit la gândirea lui a învățat din belșug și are sentimentului lucrului făcut ca lumea.

În 2017, directoarea școlii l-a invitat pe Similiu Moldovan, muncitor în construcții, părinte a doi copii, în grupul de lucru pentru elaborarea PDI-ului. Amintindu-și experiența, Simi ne spune: „Mi-am dat seama că va avea un impact asupra copiilor, în timp, asupra comunității, până la urmă. Dacă vrei să faci și să te implici, cauți soluții. … Poate că ni se pare așa, la prima vedere, pompos, pfui … planul de dezvoltare instituțional … pentru oricare care n-are un contact toată ziua cu termenii respectivi sau care nu-s în sistem, pare ceva pompos, și se gândește.. cum să fac eu parte din așa ceva? … dar nu trebuie să fii vreun savant. Nu-i ceva unde trebuie să fie o întrunire de intelectuali, cu un consum mare de energie sau timp încât să refuzi din start. (…) te implici că îți dai seama că e pentru viitor, viitorul însemnând copiii. Orice om de rând (…) poate veni cu o idee strălucită pentru că te gândești la copilul tău și în momentul în care îți pasă de copilul tău, atunci clar că găsești tot felul de soluții și te gândești la ce ar fi mai bun”.

Rolul lui Simi merge mai departe, în implementarea planului strategic al școlii. El se ocupă acum de identificarea și mobilizarea oamenilor din comunitate pentru a oferi sprijin divers în dezvoltarea școlii: de la repararea gardului școlii, la trupa de teatru care atrage comunitatea de părinți sau la organizarea de vizite la șantiere de construcții pentru a-i ajuta pe elevi să înțeleagă la ce este bună matematică. „Acesta va fi rolul meu… bineînțeles că nu voi fi singur, cu ajutorul altor părinți, colegi …” se uită Simi cu încredere la viitor.

Într-o școală comunitară părinții sunt implicați în deciziile importante ale școlii, chiar și în stabilirea planului de dezvoltare instituțională.