Laboratoare unde se fabrică lanțuri de schimbare
30 martie 2021
Sursă fotografie Green Impact Baia Sprie.
Care este, în opinia ta, cel mai important lucru pe care l-a făcut clubul vostru pentru comunitate?
În cei peste 3 ani de activitate am implementat 3 proiecte de service-learning, am organizat diverse activități pentru și implicând copii și tinerii din comunitate și am devenit un grup de voluntari respectați și solicitați de către comunitate. Cu toate acestea cred că cel mai important lucru este că am reușit să oferim tinerilor noștri un cadru adecvat în care să se simtă valorizați, să se dezvolte, să învețe relevant și să își descopere comunitatea și pe ei înșiși. Am învățat împreună copii, tineri și adulți foarte multe lucruri de folos!
Ce crezi că înseamnă clubul pentru membri? Dar pentru ceilalți tineri?
Cred că Green Impact este o familie specială. Pun aici un link ca să înțelegi la ce mă refer.
Sursă fotografie Green Impact Baia Sprie.
De câte cluburi IMPACT ar fi nevoie (sau de ce anume ar fi nevoie) ca tinerii să nu se mai gândească să plece din Baia Sprie, ci să-și gândească un viitor acolo?
GreenIMPACT nu este doar un club sau un loc, este o stare de spirit. Cred că este nevoie să cultivăm această stare de spirit, acest tip de conexiune relevantă cu orașul, tradițiile și valorile noastre pentru a-i motiva pe tineri să își dorească să rămână aici, iar dacă aleg să plece să se gândescă cu drag și dor la locul de baștină. Dacă am reuși să schimbăm perspectiva multor concetățeni și să valorizăm faptul că fiecare contează, că abilitățile diverse sunt atuuri, nu piedici, cred că s-ar produce o schimbare semnificativă în domeniul educațional și social, cu transfer apoi în cel economic. Cluburile IMPACT sunt astfel de mici laboratoare unde se întâmplă aceste lucruri, există acest „chain of change”. Cât cât vom avea mai mulți tineri care participă în astfel de activități, cu atât șansele ca transferul în viața de zi cu zi să se întâmple sunt mai mari.
Ce înseamnă pentru profesori și pentru școală existența unui club IMPACT? Face vreo diferență?
Se spune că sistemul educațional este unul foarte conservator, rigid și, din păcate, în multe cazuri așa este. În comunitățile sau școlile unde sunt cluburi IMPACT se observă o schimbare semnificativă în modalitatea de lucru a profesorilor și în abilitățile practice și academice ale elevilor. Avem colegi profesori care folosesc materialele și metodele pe care le utilizăm în cadrul clubului. Școala noastră a beneficiat de programul „Laborator pentru o Școală Altfel” și am constatat o deschidere foarte mare spre a inova și a colabora. Un club IMPACT face diferența! Școala este văzută acum ca un partener serios al comunității locale și datorită clubului GreenIMPACT și a activității acestuia.
Articol realizat de Elena Nicolae
GreenIMPACT este programul de învățare în care tinerii (13-18 ani) dezvoltă competențe necesare într-o destinație ecoturistică participând la activități de explorare a patrimoniului local și de planificare de proiecte de valorizare a lui în activități benefice ecoturismului. Proiectele tinerilor primesc finanțare pentru a-le pune în practică, contribuind astfel direct la valorificarea patrimoniului local. Romanian American Foundation este, din 2016, partenerul strategic al Fundației Noi Orizonturi pentru dezvoltarea programului Green IMPACT.