Chimie în bucătărie!
23 aprilie 2020
Nivel vârstă: 12-16 ani
Propus de: Dorina Buia, prof de chimie la Clubul Copiilor Năsăud
Materiale necesare: o oală , două borcane (de 400 ml), o bucată de sfoară sau fir de bumbac, o farfurioară, o linguriță, o lingură, apă, sare fină, sare grunjoasă.
Indiferent în ce clasă ești, experimentul acesta e posibil de realizat și poți învăța un pic de chimie.
Etapa 1 Fierbe aprox. 1l de apă, într-o oală și adaugă 4 linguri de sare grunjoasă (sare folosită de mama la murături). Ia o linguriță care trebuie să fie rece și uscată și ține-o cu mare atenție, deasupra vaporilor care ies din oală. După câteva secunde, pe linguriță, se formează picături. Așteaptă să se răcească lingurița și gustă.
Întrebări: Ce gust are apa de pe linguriță? De fapt, cine se evaporă?
Etapa 2 Oprește focul de sub oală și după ce s-a mai răcit un pic, tot cu mare atenție, toarnă apa sărată în cele două borcane pe care le-ai pregătit din timp. Mai adaugă sare, de data asta fină, în ambele borcane, până când sarea nu se mai dizolvă. Folosește lingurița pentru a amesteca! Ia borcanele și pune-le pe un pervaz, drept, de la un geam al casei tale, la soare. Apoi pune, între cele două borcane, bucata de sfoară sau fir de bumbac, introducând câte un capăt în fiecare borcan, ca în poza alăturată.
Așezi, apoi, între cele două borcane, farfurioara.
Fă un semn, cu un marker, la ce nivel e soluția de apă sărată din fiecare borcan. După o zi verifică borcanele și din nou marchează nivelul conținutului pe borcane. Repetă verificarea și în următoarea zi, pentru a putea trage o concluzie reală.
Pentru ambele experimente și observațiile tale, concepe o fișă a experimentului și notează în ea întrebărilor și răspunsurile:
Întrebări: Ce se întâmplă cu soluția de apă sărată din borcane, după o zi, dar după două zile? Ce apare pe firul de sfoară și pe farfurioară? Care din componentele amestecului o putem recupera? Ai auzit acasă de saramură? Crezi că este același lucru cu apa sărată din experiment? Pentru că multe teritorii sunt lipsite de apă, iar mările și oceanele au multă apă, oamenii caută soluții pentru a desaliniza apa mărilor și oceanelor. Află mai multe despre și vezi ce soluții s-au găsit până acum.
Descoperă ce legătură există între sare și salariu!
Informații
Cea mai mare parte din apa planetei este o soluție de apă și sare. Sarea pe care o folosim în bucătărie este o substanță solidă, cristalizată, în mare parte, extrasă din mare sau mine de sare.
La origine, sarea din mine provine tot din ape, însă este vorba în acest caz de depozite de sare sedimentate după secarea unor foste întinderi de apă sărată.
Cristalizarea este procesul (poate fi natural sau artificial) de formare a unor cristale solide dintr-o soluție, De asemenea, cristalizarea poate fi folosită și ca o metodă de separare a unui amestec solid-lichid, astfel că masa de solvat trece din fază lichidă, de dizolvat, în fază solidă. În procesul de formare a cristalelor, un rol preponderent îl au condițiile în care are loc solidificarea. Procesele de solidificare încep și decurg în jurul unui centru de cristalizare, unde apar acumulări de atomi. Trecerea din starea lichidă în cea solidă poate avea loc lent sau rapid și determină apariția unui număr mare de centre de cristalizare, formându-se policristale.