„Am fost impresionați de energia tinerilor din IMPACT”
28 februarie 2020
interviu cu echipa Questo
Locuri, povești, oameni. Acestea sunt primele 3 cuvinte care duc cu gândul echipa din spatele Questo la valorizarea patrimoniului local și a turismului/ ecoturismului. Începând din acest an, tinerii din 14 cluburi IMPACT și GreenIMPACT vor pune pe harta Questo 14 localități pe care turiștii din toată lumea le vor putea vizita.
Questo este unul dintre cele 12 startup-uri care au ajuns în finala competiției Changeneers, organizată de Impact Hub și Samsung și este aplicația prin care localnicii sunt implicați în promovarea jocurilor de explorare prin orașe și muzee, devenind o adevărată provocare pentru turiștii care ajung astfel să descopere adevăratele comori ale locurilor.
Ce aduce nou aplicația și cum influențează ea implicarea tinerilor aflați în cele ce urmează.
Spuneați într-unul din interviurile oferite că vedeți „România turistică fix ca pe o ladă de zestre uitată în pod”. Cum schimbă Questo această viziune în prezent?
Așa este: România este ca o ladă de zestre plină de surprize plăcute ce abia aștepta să fie descoperite atât de către turiști, cât și de către români.
Questo scoate lada din pod și o aduce mai aproape de cei ce vor să o descopere. Și o face într-un mod inedit, interactiv, informativ si distractiv. Questo este un joc mobil de explorare urbană prin care descoperi locuri noi și povestile lor rezolvând o serie de indicii și provocări conectate de locurile fizice la care ajungi în oraș.
În momentul de față, avem jocuri de explorare urbane în 15 orașe din România și în alte 35 de orașe din lume: Paris, New York, Seoul, Londra, Roma, etc.
Cât de mult contează implicarea business-urilor în educația tinerilor astăzi? Cum vedeți voi această implicare?
Business-urile sunt o parte extrem de importantă în societate. În ultima perioadă, tot mai multe companii se implică în educația tinerilor și acest lucru ne bucură.
La Questo, ne considerăm încă tineri, cu o medie de vârstă a echipei de sub 30 de ani. Ne implicăm anual în proiecte cu tineri în care jurizăm proiecte antreprenoriale la început de drum și mentorăm tineri în cadrul diverselor conferințe la care participăm.
În ultima perioadă am angajat tineri talentați și vom continua să facem asta. În special, tineri scriitori, editori sau interesați de zona de online marketing.
Susțineți cluburile IMPACT și astfel, provocăm împreună tinerii să gândească și să creeze trasee, pe care să le integreze în aplicația Questo. Ce v-a determinat să susțineți copiii și tinerii întreprinzători?
Am fost impresionați de energia tinerilor din IMPACT. Deoarece ne-au plăcut ideile lor, am decis să-i ajutăm în dorința lor de a descoperi poveștile locurilor din orașele lor și de a le face cunoscute întregii lumi, într-un mod interactiv. În curând, atât românii, cât și străinii se vor putea juca pe traseele create de ei.
Cât de mult a contat în succesul aplicației storytelling-ul, implicarea directă a localnicilor și conectarea tradiției cu inovația?
Storytellerii reprezintă viitorul Questo. Am început prin a crea noi trasee, jocuri de explorare urbană. Dar, pentru a ajunge în fiecare oraș din lume avem nevoie de ajutorul localnicilor.
Acum, lucrăm cu scriitori locali care scriu și cunosc foarte bine orașele lor: locurile turistice, dar și mai puțin cunoscute, precum și poveștile inedite, nespuse.
Dacă v-ați întoarce în punctul 0 al creării Questo, ce ați schimba sau adăuga?
Dacă ne-am întoarce în timp, am ajunge mult mai repede în faza în care suntem astăzi: am ști foarte bine cum își doresc oamenii să exploreze orașe, am ști încă de la început ce funcționează și ce nu.
Echipa Questo înseamnă nume precum Alex Govoreanu (CEO) și Claudiu Petria (COO), care sunt co-fondatorii Questo și de la care a plecat ideea și numele aplicației care vine din zona de gaming, de la cuvântul “quest”. Echipa este completată de Vasi Tănase (Creative Content Coordinator) și Alexandra Iuga (Creative Content Editor) care coordonează și îndrumă storytellerii Questo; Adrian Olaru (Chief Technical Officer) care se ocupă de partea tehnică a aplicației; Sebastian Maraloiu (Growth Marketing Manager) care lucrează alături de Andra Radu (Marketing Assistant) pentru a aduce aplicația Questo pe telefoanele cât mai multor oameni.