Despre speranţă. 15 familii sărace din Hârlău, ajutate de impacţi

În apropierea oraşului Hârlău (jud. Iaşi) trăiesc 15 familii izolate. Sunt aici bătrâni de peste 70 de ani, bolnavi, care cu ultimele forţe culeg vreascuri din pădure pentru a se putea încălzi iarna. Mai e o bunică, aproape oarbă, ce are în grijă 7 nepoţi pe care părinţii i-au abandonat. Sunt părinţi care trec peste boală pentru a-şi creşte cum pot mai bine copii. Le lipseşte minimul necesar pentru un trai decent, le lipsesc drumuri şi poduri care să le facă zilele mai uşoare, iar în casele lor nu există electricitate sau telefon, nici măcar apă curentă.

Voluntarii ClubuluiIMPACT din Colegiul Naţional „Ştefan cel Mare” din Hârlău au aflat de aceste familii din Deleni şi Pârcovaci şi au încercat să facă pentru ele ceva ce nimeni nu a făcut până acum.

detalii

Bucatele cu IMPACT care îi ajută pe cei din jur

În România, 40% dintre copii sunt supraponderali, un procent cu 18% mai mare în ultimii 10 ani. Şi aproape un sfert dintre copiii români aflaţi în primii ani de şcoală sunt supraponderali. Să ne gândim pentru o clipă că suntem unul dintre aceşti copii: un lucru simplu, ca alergatul pe o distanţă scurtă, nu mai pare deloc uşor; copiii din jur râd pe seama kilogramelor mele; şi câte boli cu nume înfricoşătoare îşi pot face cuib în corpul meu, din cauza grăsimii în plus...

Impacţii de la Colegiul Economic „Iulian Pop” din Cluj-Napoca au aflat că lipsa educaţiei în ce priveşte un stil de viaţă sănătos este una dintre marile problemele ce duce la creşterea numărului de copii supraponderali. Ce s-au gândit să facă?

detalii

IMPACT pentru un stil de viaţă sănătos

Elevi cu IMPACT, din Liceul Tehnologic Adjudeni, au ajutat 24 de copii de la centrul de zi din satul lor să afle mai mult despre ce să facă pentru a avea un stil de viaţă sănătos. Cum au reuşit?

Au organizat mai întâi un mic târg de prăjituri de casă, gătite cu grijă. Aşa, au reuşit să strângă fonduri pentru proiectul lor şi au putut să le ofere copiilor din centrul de zi kituri cu produse de igienă.

detalii

Elevi cu nevoi speciale sau nu, bucuroşi să fim prieteni

„De multe ori, elevii care frecventează o Şcoală Specială sunt priviţi ca fiind un eşec şcolar şi social. Prin acest proiect, am dorit să sensibilizăm elevii din şcolile de masă cu privire la particularităţile elevilor cu cerinţe educative speciale, să-i informăm corect despre nevoile lor şi să facem ca integrarea socială să decurgă normal şi firesc”, ne-a spus unul dintre liderii IMPACT al Clubului „Cireşarii”.

detalii

În Valea Jiului, impacţii cântă pentru viaţă

Pentru mămici care au nevoie de ajutor material sau bebeluşi care au nevoie de condiţii mai bune în care să se nască, elevii voluntari în Clubul de iniţiativă comunitară IMPACT „Pride of Petroşani” au creat un festival caritabil care a ajuns deja la cea de-a V-a ediţie. 

Proiectul lor anual, pe care l-au numit „Cântăm pentru viaţă”, a avut loc în 2015 nu o dată, ci de două ori! Despre prima ediţie din acest an puteţi citi mai jos, iar despre cealaltă aici.

Voluntarii cu IMPACT strâng bani pentru copiii născuţi prematur

Chiar în prima lună a anului, impacţii au aflat de la d-na Valeria Popescu (Preşedintă a Filialei Salvaţi Copiii Hunedoara) că în România 1 din 10 copii se naşte prematur. Pentru a supravieţui, aceşti copii au nevoie de îngrijire medicală specială şi de incubatoare performante.

Impacţii au hotărât să dea o mână de ajutor în salvarea bebeluşilor născuţi prematur. Şi pentru asta au organizat o ediţie extraordinară a proiectului „Cântăm pentru viaţă”, toate donaţiile şi încasările din biletele vândute fiind dedicate cauzei Organizaţiei Salvaţi Copiii România.

detalii